Meseria, brățară de aur! În loc să se preocupe de o profesie serioasă a ales "brățările" Poliției

695
< 1 min citire
Meseria, brățară de aur! În loc să se preocupe de o profesie serioasă a ales
Polițiștii municipiului Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 10 septembrie, pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din probatoriul administrat în dosar a rezultat că, în noaptea de 6 spre 7 septembrie 2025, în jurul orei 01:45, însoțit de doi minori, tânărul a pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe bulevardul Tomis, de unde a sustras trei trotinete electrice.
Prejudiciul este de 17.000 de lei, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În urma cercetărilor efectuate, tânărul a fost identificat, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție.
 
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, iar la data de 11 septembrie, instanța de judecată a dispus, față de el, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.055 secunde