TÂNĂR DE 21 DE ANI, IZBIT CU MAȘINA ÎN STÂLP. TREI VICTIME!
1740
Articole recomandate
Fugarul prinț Paul al României a fost localizat în Malta. El ar putea fi extrădat în România
28 Aprilie 2024
Cinci poliţişti au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii. Ce infracțiune au săvârșit
28 Aprilie 2024
Cinci exemplare de sturion, capturate în plase de pescuit, eliberate de poliţiştii de frontieră
28 Aprilie 2024
Trei persoane, între care o fată de 16 ani, au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc în Cluj-Napoca. Mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp, din cauza vitezei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, a declarat sâmbătă că șoferul nu a fost rănit și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Trei persoane, între care o fată de 16 ani, care erau pasagere în vehicul, sunt rănite grav.
"Un șofer de 21 de ani care conducea un autoturism pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, acoperit cu apă, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcției și a intrat într-un stâlp Electrica și în gardul unui imobil. În urma impactului, trei persoane, pasagere din autoturism, printre care și o minoră de 16 ani, au fost rănite, unele grav, și au fost transportate la spital. Șoferul nu a fost rănit și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a spus Graur, citat de realitatea.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 17 Iunie 2017
Vineri, 16 Iunie 2017
Joi, 15 Iunie 2017
Joi, 15 Iunie 2017
Miercuri, 14 Iunie 2017
Luni, 12 Iunie 2017
Luni, 12 Iunie 2017
Duminică, 11 Iunie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Sâmbătă, 17 Iunie 2017