Tânărul care și-a jefuit patronul a fost arestat

335
Magistrații de la Judecătoria Constanța au emis mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pe numele lui Gheorghiță Romașcu, de 35 de ani, care este acuzat de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, tânărul lucra ca zilier la locuința lui Ionel N., din satul Lazu. El nu s-a mulțumit numai cu mâncarea și banii pe care le primea pentru munca prestată, și a decis că este mai bine să obțină foloase prin alte metode.
Cum patronul avusese încredere în el, Romașcu cunoștea destul de bine casa acestuia, astfel că a profitat de lipsa proprietarului și a dat lovitura.
În noaptea de 10 spre 11 octombrie, bărbatul a intrat în locuință și a luat aproximativ 20 de grame de aur, 1.000 de euro, 3.600 de lei, o cameră video, o casă de marcat și mai multe articole de îmbrăcăminte, prejudiciul total fiind de 10.000 de lei.
După comiterea faptei, el a fugit în București. La scurt timp, tânărul a luat legătura cu un alt bărbat, căruia i-a propus să-i vândă la un preț mic o parte din bunurile furate. Cei doi s-au întâlnit, în zona Băneasa din București, dar între timp, polițiștii intraseră pe fir și îi luaseră deja urma.
Pe cale de consecință, Gheorghiță Romașcu a fost prins în flagrant când vroia să înstrăineze lucrurile furate. El a fost reținut de oamenii legii, iar magistrații au decis arestarea lui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 17 Octombrie 2009
Stire din Eveniment : Gigi Becali a fost trimis în judecată
Sâmbătă, 17 Octombrie 2009
Stire din Eveniment : Chirnogeni, comuna violurilor incestuoase
Vineri, 16 Octombrie 2009
Stire din Eveniment : Baracă în flăcări lângă Kaufland
Pagina a fost generata in 1.7219 secunde