Direcțiile Sanitar Veterinare din mai multe județene au admis că în acest an porcii din gospodăriile țăranilor nu vor putea fi sacrificați conform normelor UE, din cauza lipsei asomatoarelor, a dezinteresului țăranilor, dar și a numărului mic de medici veterinari din unele zone.
Medicii veterinari din Iași sunt convinși că porcii vor fi sacrificați de Ignat conform tradiției, cazurile în care aceștia vor fi asomați urmând a fi doar izolate.
"Păi dvs. îl vedeți pe român intrând așa repede în Uniunea Europeană? Tradiția domnule, acesta-i cuvântul de ordine. Îl vedeți dvs. pe doctor intrând în curtea țăranului cu asomatorul? Păi se îmbată amândoi și apoi tot tradițional este omorât porcul", a declarat Iovu Brezuleanu, medic veterinar de profesie, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Iași.
Acesta a precizat că porcul va fi în continuare sacrificat tradițional până atunci când vom atinge nivelul din țările occidentale, acolo unde nimeni nu taie porcul, ci toată lumea îl cumpără. "Funcționează acel principiu al coabitării: dacă vrei să ai un porc trebuie să-ți întrebi vecinul. Porcul mai emite și niște mirosuri, știți și dvs. cum este. Ce gospodari omoară porcul în SUA sau Germania? Nimeni. Acolo, toată lumea îl cumpără", a mai spus medicul veterinar.
Potrivit evidențelor Direcției Sanitar Veterinare, în gospodăriile țăranilor din județul Iași există peste 100.000 de porci, dintre care cel puțin 30.000 - 35.000 vor fi sacrificați de Crăciun, restul fiind încă prea tineri pentru a fi sacrificați.
"În județ, există doi medici veterinari care și-au cumpărat asomatoare, un aparat de acest gen putând fi achiziționat cu cel puțin 1.000 euro, din câte am înțeles. Numărul lor este insuficient, astlfel că eu cred că cea mai mare parte a porcilor vor fi sacrificați după modelul tradițional", a declarat directorul Direcției Sanitară Veterinară (DSV), Ionel Bondoc.
Acesta a adăugat că prin asomare vor fi sacrificați porcii din ferme, exploatațiile profesionale aplicând această metodă încă de acum câțiva ani. "În luna decembrie, conform estimărilor noastre, vor fi sacrificați prin asomare circa 15.000 de porci care sunt în ferme", a menționat directorul DSV. Potrivit acestuia, medicii veterinari care au asomatoare solicită o sumă de trei euro pentru sacrificarea porcului în concordanță cu normele europene.