"Tarzan" își așteaptă pedeapsa

331
1 min citire
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au finalizat cercetarea judecătorească în dosarul în care Mihai Marian Mitu, zis "Tarzan", de 19 ani, elev, Bogdan Paimschi, zis "Pai", de 23 de ani, student, Constantin Ștefănescu, de 22 de ani, toți din Mangalia, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Constanța pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.
Procurorii au solicitat condamnarea celor trei la pedepse cu închisoarea, iar avocații lor au cerut închisoarea cu suspendare, vorbind despre buna credință a tinerilor, atitudinea sinceră și cooperarea cu organele de anchetă de care au dat dovadă. Instanța a rămas în pronunțare.
În sarcina lui Mihai Marian Mitu se reține că, la data de 17 mai 2009, i-a vândut unui ofițer sub acoperire cantitatea de 2,7 grame de rezină de canabis, cu suma de 200 de lei. La data de 2 iunie, Mitu a comercializat, aceleiași persoane, contra sumei de 27.000 de lei, 1.247,2 grame de rezină de canabis, și a mai deținut la domiciliu, tot în scopul vânzării, 12,1 grame de rezină de canabis.
Bogdan Paimschi este cel care i-a încredințat lui Mitu cantitățile respective de canabis, pentru a le vinde, iar în urma percheziției domiciliare, într-un imobil din localitatea 23 August, a fost găsită cantitatea de 2.879,3 grame de rezină de canabis, iar în garajul unui alt imobil, din Mangalia, 87,6 grame. Toate aceste droguri urmau să fie comercializate.
Pe de altă parte, cel de-al treilea inculpat din acest dosar, Constantin Ștefănescu, potrivit procurorilor, este cel care, deși nu poseda permis de conducere, l-a transportat, la solicitarea lui Bogdan Paimschi, cu un autoturism marca Peugeot 206, pe Mihai Marian Mitu, pe raza municipiului Mangalia, știind că acesta urma să vândă rezină de canabis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde