Tată și fiu, trimiși în judecată pentru trafic de droguri

1029
Tată și fiu, trimiși în judecată pentru trafic de droguri - 37e58106dd40b0bae179dc560868ad19.jpg
Procurorii Serviciului DIICOT Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Cătălin Silviu Enache, Ionuț Tibel, Ștefan Tibel (tată și fiu) și a lui Sorin Dumbravă pentru trafic de droguri și constituire a unui grup organizat. Primii trei se află în stare de arest preventiv, încă de la comiterea faptei, respectiv de aproape o lună, pe când cel de-al patrulea a fost cercetat și va fi judecat în stare de libertate.
Procurorii DIICOT Constanța i-au prins în flagrant, în seara de 2 octombrie, în jurul orei 20,30, în parcarea de la City Mall, pe Cătălin Silviu Enache și Ionuț Tibel în timp ce încercau să comercializeze un kilogram de hașiș. Potrivit anchetatorilor, drogurile ar fi fost aduse din Spania de Ștefan Tibel, tatăl lui Ionuț, care le-ar fi dat apoi celor doi tineri întreaga cantitate pentru a o comercializa.
În urma flagrantului, cei trei au fost reținuți și prezentați Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, care a hotărât încercarea lor.
Cercetările procurorilor au relevat că Sorin Dumbravă ar fi avut și el o implicare, în sensul că a dus o mostră de droguri de la Tibel-tatăl la Tibel-fiul și la Enache. Prin urmare, a fost trimis în judecată alături de cei trei, dar în stare de libertate.
Magistrații au stabilit termen de judecată pentru data de 26 noiembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2835 secunde