Eliberarea documentelor de călătorie, dar și acordarea vizelor și a cetățeniei române vor costa mai mult din 10 septembrie, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. În plus, documentul stabilește și care sunt serviciile scutite de la plata taxelor.
Serviciile consulare și taxele percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României au fost modificate, recent, de Guvern și vor intra în vigoare pe data de 10 septembrie. Potrivit documentului, au fost modificate atât tarifele pentru serviciile consulare, cât și serviciile pentru care se aplicau aceste taxe. Mai exact, noile modificări stabilesc tarife și pentru eliberarea documentelor de călătorie, nu doar pentru eliberarea pașapoartelor. De exemplu, pentru eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a oricărui alt document de trecere a frontierei vei plăti o taxă de 32 de lei.
Cetățenii străini plătesc taxe de drept de ședere
De asemenea, noul act normativ modifică și taxele aplicate pentru acordarea de vize de intrare și drept de ședere a cetățenilor străini care vin în România. De exemplu, pentru eliberarea unei vize de tranzit în punctele de trecere a frontierei de stat, un cetățean străin va plăti echivalentul a 60 de euro. Aceeași sumă o va plăti și persoana care dorește să i se elibereze o viză de scurtă ședere în punctele de trecere a frontierei. De asemenea, prelungirea dreptului de ședere temporară va costa 120 de euro, în timp de acordarea dreptului de ședere pe termen lung, 128 de lei.
Conform actului normativ care va intra în vigoare pe 10 septembrie, taxele pentru serviciile mai sus menționate se pot plăti ulterior îndeplinirii serviciilor respective. Mai mult, în cazul taxelor al căror cuantum este stabilit în euro sau în altă monedă străină, se încasează echivalentul în lei, la cursul de schimb al BNR la data efectuării plății. Aceste excepții vin în condițiile în care documentul stabilește că taxele se plătesc, anticipat, în lei.
Vrei să devii cetățean român? Plătești 191 de lei
În același timp, au fost modificate și tarifele pentru serviciile privind cetățenia. Astfel, acordarea cetățeniei române va fi taxată cu 191 de lei. În schimb, pentru renunțarea la cetățenia română, taxa rămâne neschimbată, 600 de lei. În același timp, noul act normativ nu mai cuprinde serviciile de clarificare a cetățeniei romane, restabilirea domiciliului unui cetățean român în România și stabilirea domiciliului unui cetățean străin în România, pentru care se aplicau tarife cuprinse între 25 și 124,5 de lei.
Adeverințele vor costa 22 de lei
În ceea ce privește legalizările de acte, potrivit actului normativ, supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un act oficial va fi taxată cu 25 de lei. De asemenea, noile reglementări menționează că supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mărfurilor va fi tarifată cu 47 de lei.
Pe de altă parte, se scumpesc și serviciile de identificare a persoanelor pe teritoriul României, ajungând la 35 de lei. În plus, pentru eliberarea de adeverințe și alte servicii prestate de autoritățile competente, se va percepe o taxă de 22 de lei.
În ce situații nu plătești serviciile
Noile reglementari stabilesc că sunt scutite nu doar eliberarea valabilității pașaportului și cererile privind redobândirea cetățeniei române de către persoanele cărora li s-a ridicat cetățenia română, ci și înregistrarea cererilor de acordare a cetățeniei române, eliberarea certificatului de cetățenie ulterior depunerii jurământului de credință pentru acordarea / redobândirea cetățeniei române, eliberarea la frontieră a vizelor de intrare în România.