Breaking news Teodor Niță și Gigi Ștefan vor în libertate. Magistrații ÎCCJ le vor decide soarta

230
< 1 min citire
Teodor Niță și Gigi Ștefan vor în libertate. Magistrații ÎCCJ le vor decide soarta - screenshot12-1779862730.webp
Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, procurorii constănțeni cercetați de anchetatorii Parchetului General, vor fi aduși astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se va hotărî definitiv dacă va fi menținută măsura arestului preventiv față de cei doi, sau dacă vor fi lăsați să plece acasă.
Ședința a fost programată pentru ora 12:00.
La data de 15 mai, cei doi au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, Gigi Valentin Ștefan este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale), iar Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.057 secunde