Terase şi magazine din mall, găsite deschise şi cu clienţi, în plină carantină

452
Terase şi magazine din mall, găsite deschise şi cu clienţi, în plină carantină - fotofondterasesimagazine-1608577912.jpg

Articole de la același autor

Agenţii economici din municipiul Constanţa reuşesc cu greu să respecte regulile impuse de carantina zonală impusă de autorităţi. Unii comercianţi ignoră complet măsurile şi îşi ţin deschise magazinele din mall chiar şi în weekend, deşi acestea ar trebui închise, iar unii administratori de terase îşi servesc clienţii la mese, deşi nu au voie. Oamenii legii au aplicat deja amenzi uriaşe, unii dintre agenţi economici fiind sancţionaţi chiar de mai multe ori.

Poliţiştii au luat la rând mall-urile în weekend şi, spre surprinderea lor, au găsit mai multe magazine deschise. Sâmbătă, amenzile au fost la minim, însă, unii agenţi economici au deschis din nou, aşa că amenzile s-au dublat.



„Poliţiştii din cadrul Secţiei 2, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona centrelor comerciale de pe raza de competenţă, au identificat patru puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile legale, în ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a activităţii. Aceştia au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 40.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Iliescu. Potrivit unor martori, este vorba despre un magazin de jucării, unul de încălţăminte şi o librărie. Câteva minute mai târziu, şi poliţiştii de la Secţia 1 au mers în alt centru comercial unde, de asemenea, au identificat alte două puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care erau deschise. Fiind la prima abatere, acestea au fost sancţionate cu câte 5.000 de lei.


Ulterior, în jurul orei 18.30, poliţişti de la Secţia 3 au luat la pas centrul istoric, ocazie cu care au constatat faptul că, la o terasă din Piaţa Ovidiu, se serveşte la mese într-un spaţiu de tip iglu. Administratorul societăţii comerciale, precum şi şapte persoane prezente, au fost sancţionaţi cu amendă totală de 14.750 de lei.


Baruri care sfidează legea



De asemenea, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.30, oamenii legii au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar consuma băuturi alcoolice pe terasa unui bar. „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat patru persoane care nu respectau prevederile legale în vigoare, în sensul că nu şi-au putut justifica prezenţa, motiv pentru care au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 3.000 lei”, a precizat reprezentantul IPJ Constanţa.


Numeroase amenzi au fost aplicate şi cu ocazia verificărilor pe şosele, privind respectarea măsurilor impuse de carantina zonală. În numai 24 de ore, forţele de ordine au verificat 2.126 de persoane şi 1.569 de autovechiule, fiind aplicate 210 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 60.980 de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2935 secunde