"Texană" cu acte false, trasă pe dreapta de polițiștii de frontieră

142
< 1 min citire
Tot mai mulți constănțeni descoperă, cu stupoare, că mașinile pe care le-au achiziționat din târgurile auto din Bulgaria au acte false. Ei află că au dat banii pe niște mașini cu care nu pot să circule - căci aceste mașini nu vor putea fi înmatriculate în țara noastră, iar în Bulgaria cu greu vor reuși să obțină actele originale, căci autoritățile nu se vor implica! -, ba mai mult, se aleg și cu un dosar penal pentru uz de fals. 
Ultimul pățit este un constănțean de 35 de ani. El a fost tras pe dreapta, ieri, de polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, fiind la volanul unui Volkswagen Passat cu numere de Bulgaria. La control, s-a descoperit că certificatul de inspecție tehnică periodică al mașinii era fals. Bărbatul a afirmat că a cumpărat mașina fără să știe că actul respectiv era falsificat. Chiar și așa, este cercetat penal pentru uz de fals. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0269 secunde