Ți-a fost reținut permisul în străinătate? Iată cum îl recuperezi
Articole de la același autor
Românii, și implicit constănțenii, sunt șoferi indisciplinați, indiferent dacă se află pe șoselele din țară sau pe cele de peste hotare. În multe dintre statele vecine, însă, legile sunt mult mai drastice când vine vorba de siguranța în trafic, așa că sunt destui care au ghinionul să le fie reținut permisul de conducere.
Măsura luată de polițiștii din străinătate este valabilă și în România? Ce trebuie să facă șoferii pățiți pentru a-și recupera permisul? Sunt câteva dintre nelămuririle conducătorilor auto vizavi de acest subiect, cărora le-a răspuns comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Constanța.
În 6 luni, permisul trebuie să ajungă în România!
Astfel, potrivit polițistului, statul unde a fost reținut permisul auto românesc are obligația să trimită actul către ambasada
ce-l reprezintă în România în maxim șase luni, însoțit de o dovadă justificativă, prin care se menționează motivul pentru care a fost reținut. Mai departe, reprezentanții ambasadei transmit actele către Direcția Rutieră de la nivelul Poliției Române care le trimite către unitatea din localitatea unde domiciliază posesorul permisului. Iar de la acest serviciu permisul poate fi recuperat de șoferi.
Permisul auto rămâne la polițiști, până la împlinirea perioadei de suspendare, dacă fapta pentru care a fost reținut este incriminată și în legislația românească.
"Potrivit Codului Rutier, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pentru o faptă comisă pe teritoriul altui stat, se aplică și pe teritoriul României numai dacă pentru fapta săvârșită, legislația rutieră românească prevede o astfel de măsură. De exemplu, în Franța permisul auto se reține pentru depășirea cu 40 km/oră a vitezei maxime admise pe sectorul respectiv de drum. În România, se reține la depă-șirea vitezei maxime admise cu 50 km/oră", a explicat comisarul șef Tudorel Dogaru. Sau, dacă statul german va dispune anula-rea permisului auto pentru o alcoolemie sub 0,80 la mie, polițiștii îl vor returna deținătorului de drept, după împlinirea suspendării de trei luni.
Perioada de suspendare a dreptului de a conduce nu poate fi mai mare însă decât cea prevăzută de legislația rutieră românească. Concret, dacă în Anglia perioada de suspendare a permisului poate ajunge până la un an, pentru viteza excesivă, în țara noastră maximul este de 90 de zile. Chiar și la constatarea mai multor contra-venții, perioada de suspendare nu poate să depășească limita de trei luni. În plus, la stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare și durata cât șoferul nu a putut conduce pe teritoriul statului care a emis decizia.
Nu declarați actul pierdut
Astfel prevede legislația. În realitate, birocrația își spune cuvântul și la acest capitol, iar permisele ajung în țară și, într-un final, la Poliția Rutieră chiar și după un an. De exemplu, după cum a arătat comisarul șef Dogaru, la recuperarea permiselor reținute pe teritoriul Bulgariei se înregistrează întârzieri considerabile. Alte state, precum Italia sau Slovacia, trimit permisul către statul român abia după expirarea perioadei de suspendare. De asemenea, statele UE mai întârzie transmiterea permiselor auto și în cazul neplății amenzilor.
Interesați să obțină permisul într-un timp mai scurt, șoferii apelează la un tertip: se prezintă la Poliția Rutieră și declară actul pierdut. "Șoferii trebuie să înțeleagă că statele respective transmit permisele auto, chiar dacă mai târziu. Iar în momentul în care ajunge actul în țară, posesorului i se poate întocmi dosar penal pentru fals în declarații dacă între timp le-a declarat pierdut", au mai arătat polițiștii rutieriști. Până în prezent, însă, la nivelul județului Constanța nu a fost depistat niciun șofer în această situație.
Comentează știrea
Mi-au retinut permisul in Franta din cauza depasiri limitei de viteza pentru 30 zile dar am permis Spaniol , eu am solicitat trimiterea permisului in romania... in acest caz ce trebuie sa fac sau com pot sa-l recuperez ? ar fi vreo posibilitate sa-mi trimita permisul in Spania? Multumesc anticipat
Am fost depistat in franta depasind limita de viteza pe un segment de autobanda unde aveam restrictie de 90 kmh iar eu aveam 152 kmh,mi-sa eliberat o dovada in care scrie ca este valabila 2 luni dar neintelegand ce am de facut dak pot circula cu dovada acele doua luni de zile sau nu....cine ma poate ajuta sa ma lamuresc ce am de facut acum si cat timp dureaza toata operatia de recuparare-a permisului de conducere...:(
sunt roman si mi-am luat permisul an spania deci am permis spaniol. si mia fost retinut pe 6 luni pentru ca am pierdut toate punctele dar asi vrea sa ma antorc an tara definitiv .antrebarea mea este:pot sami recuperez permisul an romania dupa ce expira astea 6 luni?va rog frumos care stie ceva despre problema asta sami raspunda si mie si sa-mi spuna ce pot face. va multumesc.
mia fost furat permisul romanesc an spania ,acum este si espirat de 1 luna ce trebuie sa fac
sal si eu sint in aceeasi situatie dar mie nu mi-a dat dovada si vin cu intrebarea pe cit timp l-a suspendat si ce amenda ti-au dat ca mie nu mi-au dat amenda ptr ca mi-au facut intilnire la tribunal iar permisul mi-au spus ca o sa-mi trimita prefectura raspuns cu privire la cit timp va fi suspendat mersi astept raspuns
mi fost suspendat permisu de conducere 18 luni in barea britanie si vreau sa stiu dc po conduce in romania
Buna ziua misa suspendat permisu in franta pe un drum cu viteza de 90 km si eu aveam 132 km h si mi l'au luat fara sa imi zica pana la sfarsit pana am semnat procesul verbal si imi vorbeu foarte urat si Miau spus ça dupa o luna mil dau inapoi a trecut o luna si nimik au zis sal schimb in franta si am zis ça nu ei au zis cal trimit in ro cat timp dureaza sa imi recuperez permisu va rog ajutati ma va multumesc mult
Am inteles ca primi doi ani in uk ai doar sase puncte , eu mi l-am schimbat si am mai putin de doi ani
Buna ziua va rog daca se poate sa ma ajutati..acum 3 luni am facut accident in italia( fara victime) problema e ca nu am ramas la locul accidentului si am fugit , am fost prins.Am platit toate amenzile iar acum dupa 3 luni mi-a venit de la prefectura din italia ca trebuie sa mi se retina permisul pe 7 luni pentru parasirea locului accidentului?precizez ca am permis de italia.Ce pot sa fac ca sa imi pot recupera cat mai repede permisul.Se poate sa il schimb cu permis romanesc si sa il recuperez mai repede.va rog sa ma ajutati ca am foarte mare nevoie de el.