Țigarete de contrabandă, descoperite într-un autovehicul condus de un cetățean român
133
Articole de la același autor
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Biroul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere au descoperit într-un autovehicul condus de un cetățean român aproximativ 26.000 țigarete de contrabandă.
În data de 30 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Biroul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, în cadrul unor activități informativ-operative desfășurate în zona de competență, au oprit pentru control un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.
Acesta era condus de cetățeanul român M.R., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, despre care existau informații că este implicat în activități de contrabandă.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul autovehiculului 26.180 țigarete (1.309 pachete) pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative și suma de 3.310 lei.
Bărbatul a declarat că a achiziționat țigările de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște și intenționa să le comercializeze pe piața neagră de desfacere.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 13.090 lei, suma de bani și autoturismul în valoare de 10.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 16 Martie 2016
Miercuri, 23 Octombrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013
Marţi, 05 Februarie 2013
Marţi, 13 Noiembrie 2012
Joi, 11 Octombrie 2012
Vineri, 01 Iunie 2012