Tot mai mulți șoferi din județul Constanța depistați sub influența băuturilor alcoolice

85
1 min citire
Tot mai mulți șoferi din județul Constanța depistați sub influența băuturilor alcoolice - etilotestiarna-1766399717.webp
La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței din localitatea Cobadin, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 57 de ani, care a condus un autoturism, pe DN39 în localitatea Agigea, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 8.40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe drumul județean DJ228, în zona localității Culmea, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0417 secunde