Traficanți de carne vie, dați în urmărire internațională, duși la închisoare

241
1 min citire
Traficanți de carne vie, dați în urmărire internațională, duși la închisoare - traficantidecarnevieurmaritiinte-1415986515.jpg
Doi bărbați și o femeie, membri ai unei grupări infracționale specializate în trafic de carne vie, au ajuns după gratii.
În urma unor activități specifice, joi, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale i-au depistat pe Robert Paul Ghiță, de 46 de ani, Dănuț Ghiță, de 43 de ani, ambii din comuna Mihail Kogălniceanu, și pe Lavinia Pavel, de 33 de ani, din comuna Dobromir. Cei trei sunt acuzați că făceau parte din aceeași grupare infracțională, al cărui lider era Robert Paul Ghiță.
Potrivit anchetatorilor, cei trei, împreună cu Alexandrina Anghel, Geta Gheorghe, Ninel Beșleagă și Enis Ibram, în perioada 2004 - 2006, au racolat mai multe tinere, printre care și minore, pe care le-au obligat să se prostitueze. Tinerele erau racolate din Constanța, Călărași și București și le erau promise locuri de muncă bine plătite peste hotare, dar de fapt erau sechestrate într-un apartament din Constanța, iar ulterior duse în Spania și obligate să se prostitueze în cluburi de noapte.
Magistrații l-au condamnat pe Robert Paul Ghiță la opt ani de închisoare, iar pe complicii lui, Dănuț Ghiță și Lavinia Pavel, la câte șase ani de închisoare, dar pentru că erau de negăsit, au fost dați în urmărire internațională. Cei trei au fost găsiți și duși în arestul Poliției Constanța, de unde urmează să fie transferați la Penitenciarul Poarta Albă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde