Tragedie! Adolescent de 15 ani, GĂSIT MORT în tabără
127
Articole de la același autor
Militarii trag primele "gloanțe" spre Guvern: salarii mărite, bani de chirie și… mai puține mese la Forțele Navale
22 August 2015
IMAGINI REVOLTĂTOARE / CÂT ÎI MAI TOLERĂM? Maxi-taxi: la limita obrăzniciei și a inconștienței!
29 Iulie 2015
IMAGINI ȘOCANTE / CARNAGIU la 23 August. CINCI PERSOANE AU MURIT, după ce două mașini s-au lovit frontal
01 August 2015
Imaginile durerii / Mario Rider, condus pe ultimul drum. Cum și-a prevestit el moartea
12 August 2015
Adolescentul de 15 ani care a fost găsit mort, duminică dimineață, într-o tabără din Caraș-Severin este din localitatea Corabia, județul Olt, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică își sărbătorise ziua de naștere, potrivit medicilor băiatul murind, cel mai probabil, asfixiat mecanic.
Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, băiatul de 15 ani care a fost găsit decedat într-o tabără din localitatea Crivaia, județul Caraș- Severin este din județul Olt, din localitatea Corabia, iar părinții acestuia au fost anunțați despre tragedie, ei fiind în drum spre tabăra respectiv.
Medicii spun că, la o primă vedere, cel mai probabil băiatul ar fi decedat în urma unei asfixieri mecanice, însă legiștii vor fi cei care vor stabili cu exactitate cauza decesului, scrie Mediafax.ro.
Băiatul a fost găsit mort de către colegii săi, cu capul în pernă. Ei le-au spus polițiștilor că pe timpul nopții nu au auzit nimic suspect care să îi alarmeze.
Tragedia s-a petrecut după ce adolescentul își serbase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ziua de naștere, potrivit Realitatea.net.
Petrecerea s-ar fi încheiat după ora 2.00, iar supraveghetorii din tabără spun că este exclus ca în tabără să se fi consumat alcool.
Grupul de elevi din care făcea parte și băiatul decedat se afla de șase zile la Crivaia, lângă lacul Văliug, în județul Caraș- Severin, și urma ca duminică să plece spre casă.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Duminică, 30 August 2015
Duminică, 30 August 2015
Duminică, 30 August 2015
Duminică, 30 August 2015
Duminică, 30 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015