Tragedie la Galați. Copil de un an, călcat cu maşina de propriul tată

34
< 1 min citire
Tragedie la Galați. Copil de un an, călcat cu maşina de propriul tată - interventiiambulantaaccidenterut-1784998378.webp
Clipe grele într-o localitate din Galați, pentru un copil abia trecut de un an. A murit ucis de mașina condusă de propriul tată. Medicii nu l-au mai putut salva.
Accidentul a avut loc în sâmbătă după-amiază, în localitatea Ionășești, din județul Galați. Potrivit martorilor, băiețelul de doar un an și două luni era în curtea casei când tatăl său, un bărbat de 32 de ani, a urcat la volan.
Tatăl nu s-a asigurat înainte de a ieşi din curte
În momentul în care acesta făcea virajul pentru a ieși din curte, nu s-ar fi asigurat și l-a lovit pe băiețel. Au fost chemați medicii de ambulanță, care l-au găsit pe micuț în stop cardio-respirator.
Nu a răspuns acesta, din păcate, la manevrele de resuscitare, motiv pentru care medicii au fost nevoiți, din păcate, să declare decesul. Bărbatul a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a ieșit negativ. Polițiștii au deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă, în care urmează să stabilească în ce măsură se face vinovat tatăl copilului pentru accident.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.031 secunde