Traversarea prin loc nepermis: polițiștii trag semnale de alarmă

70

Articole de la același autor

Din cauza faptului că tot mai multe accidente rutiere au loc în județul Constanța, implicați fiind pietonii care traversează neregulamentar, polițiștii rutieri constănțeni trag un semnal de alarmă. Oamenii legii spun că traversarea trebuie să fie efectuată doar prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, să fie precedată de o asigurare temeinică, pentru angajarea în traversare în condiții de siguranță, numai atunci când în imediata apropiere nu circulă vehicule. Asigurarea prealabilă este obligatorie chiar și la trecerile pentru pietoni prevăzute cu marcaj și indicatoare. Traversarea se efectuează pe marcajul trecerii pentru pietoni, iar acolo unde nu există marcaj, perpendicular pe axul drumului. 

"Este deosebit de periculos ca traversarea să fie efectuată prin fața sau spatele vehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații. Traversarea drumului trebuie efectuata în pas normal, nicidecum în fugă, dar nici cu întârzieri nejustificate!", precizează Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 20 August 2013
Stire din Eveniment : Radare pe drumurile din Constanța
Marţi, 20 August 2013
Stire din Eveniment : Un nou concurs la Garda de Coastă
Marţi, 20 August 2013
Stire din Eveniment : Furt în cariera de piatră Cheia
Pagina a fost generata in 1.401 secunde