Trei ani de închisoare cu suspendare pentru că și-a omorât trei prieteni într-un accident rutier

203

Magistrații constănțeni au dispus majorarea de la doi la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de încercare de cinci ani a pedepsei aplicate lui Cosmin Ionuț Vasile, de 24 de ani, din Aliman, acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost judecat pentru că, la data de 1 septembrie 2008, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Dacia Nova, cu numărul de înmatriculare CT 27 MNP și rula cu viteză pe DJ 223, deplasându-se dinspre Rasova către Vlahi, într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal pentru doi dintre ocupanții mașinii, Nicolae Hristu, de 24 de ani, și Nicoleta Violeta Dumitru, de 15 ani, ambii din localitatea Aliman, care au murit pe loc. Un al treilea pasager, Dumitru Topalu, de 21 de ani, din Vlahi, a ajuns la spitalul din Medgidia cu multiple fracturi, el decedând la doar câteva ore de la internare.


Cercetările polițiștilor au relevat faptul că inculpatul și cei trei prieteni ai săi se întorceau, în acea noapte, de la o discotecă din Cernavodă, unde, cu toții, consumaseră băuturi alcoolice, inclusiv șoferul. El a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul analizei de laborator a sângelui a indicat o alcoolemie de 1,40 la mie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7331 secunde