Cristian Mihnea Stănescu, de 39 de ani, din Arad, care, anul trecut, în vară, a stat o lună la un hotel de patru stele din Neptun, iar apoi a plecat și nu a plătit niciun ban, a fost condamnat, ieri, definitiv, de magistrații de la Curtea de Apel Constanța la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și furt calificat.
Cristian Mihnea Stănescu a venit la malul mării la începutul lunii iulie 2010. El s-a cazat la hotelul Cocor, de patru stele, din stațiunea Neptun și, timp de o lună de zile, a beneficiat de serviciile de cazare și masă fără a achita contravaloarea acestora.
În momentul în care s-a cazat, bărbatul a prezentat date de identificare false și a spus că este director la o firmă care va face plata debitului prin virament bancar. În tot acest timp, tânărul s-a distrat la malul mării.
Cu o zi înainte să plece, individul a cerut unui copil cazat la același hotel aparatul de fotografiat. I-a spus că cineva i-a lovit mașina și vrea să facă două-trei fotografii la mașina avariată. Fără să-și dea seama că are de-a face cu un escroc, minorul l-a ajutat, însă Stănescu s-a făcut nevăzut cu tot cu aparat. În aceeași zi, individul a furat dintr-un magazin de firmă aflat la parterul hotelului o pereche de papuci, în valoare de 1.000 de lei.
A doua zi, Stănescu a părăsit hotelul fără să anunțe la recepție, fără să predea camera și fără să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, plecând din hotel pe o ușă lăturalnică pentru a evita întâlnirea cu angajații unității.
Când și-au dat seama că au fost păcăliți, reprezentanții hotelului au anunțat polițiștii. Pe baza semnalmentelor prezentate, oamenii legii au reușit să-l prindă pe Stănescu. Prejudiciul total cauzat se ridică la valoarea de 28.866 de lei. Din toată paguba, anchetatorii au reușit să recupereze papucii furați și aparatul de fotografiat.