Trei bărbați, CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC SI MARE RISC

410
Trei bărbați, CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC SI MARE RISC - bigwhatsapp-image-20240329-at-18-1711815264.jpeg
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Cluj au documentat activitatea infracțională a 3 bărbați, dintre care 2 cetățeni români, cu vârste de 32 și 35 de ani, și un cetățean străin, în vârstă de 34 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc si mare risc.

La data de 29 martie a.c. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de aceștia, după ce în cursul serii de 28 martie a.c. au fost prinși în flagrant în două locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca, în timp ce unul deținea asupra sa, în scopul comercializării, cantitățile de aproximativ 1 kilogram de canabis, 1 kilogram de substanță cristalină 4MMC, 120 grame ketamin, circa 90 grame MDMA, 41 comprimate ecstasy, precum și sumele de 157.400 lei și 35.375 euro, iar ceilalți doi posedau 50 grame canabis, 20 grame cocaină în amestec cu fenacetină și 80 grame ketamine și acestea destinate vânzării.

În sarcina bărbatului de 35 de ani s-a reținut că și faptul că, la aceeași data, a deținut și depozitat fără drept la locuința sa (ascunsă printre produse alimentare), în scopul comercializării, cantitatea de peste 265 grame canabis (drog de risc).

Probatoriul administrat în cauză a relevat și faptul că acesta a comercializat în mod repetat, pe parcursul anului 2023, diferite cantități de canabis, destinate revânzării, iar un alt inculpat a deținut și predat o cantitate de cocaină, descoperită și indisponibilizată pe parcursul unei alte acțiuni.

În cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 35 de ani, pentru o perioadă de 30 de zile, iar în cursul zilei de astăzi, 30 martie a.c., față de ceilalți 2, procurorii DIICOT au dispus măsură controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Cluj, lucrătorilor Directiei Regionale Vamale Cluj și polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4825 secunde