Trei mașini, cuprinse de foc în zona Autogară Sud

475

Articole de la același autor

Trei autovehicule au fost cuprinse de un incendiu, ieri după-amiază, pe strada Egalității, din Constanța, nu departe de Autogara Sud. Incidentul a fost cauzat de neglijența proprietarilor unei case amplasate pe strada amintită. Aceștia s-au apucat să spele un covor în curte. Apa de la covor s-a scurs într-un bazin de motorină, amplasat în curte, lângă gardul imobilului. Bazinul era acoperit, dar capacul avea găuri. La un moment dat, bazinul s-a umplut. Amestecul de motorină și apă a dat pe-afară și s-a scurs în stradă, pe sub mașinile parcate.
A fost suficient ca un trecător să arunce un rest de țigară aprins pentru ca lichidul să ia foc. Flăcările au cuprins trei autovehicule: o dubiță marca Mitsubishi L300, despre care martorii spuneau ca ar aparține proprietarului unui magazin din zonă, un Ford Focus break, al medicului stomatolog Cosmin Badea, al cărui cabinet se află pe strada Egalității, și un Renault Clio Symbol, al societății Terapia din Cluj-Napoca.
În scurt timp, la fața locului au ajuns două echipaje de pompieri ale stației Palas a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, polițiști de la Secția 3 și o ambulanță. Pompierii au reușit să stingă flăcările în mai puțin de un sfert de oră, înainte ca acestea să ajungă la alte mașini ori la imobilele din zonă. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită în urma incendiului.
Dubița Mitsubishi a ars în proporție de 80%. Ford-ul a fost afectat pe partea dreaptă și, parțial, în interior, iar Renault-ul a suferit avarii minore.
Proprietarul gospodăriei în care se afla rezervorul de motorină, Victor Beciu, va suporta, cel mai probabil, costurile reparațiilor celor trei autovehicule.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9147 secunde