Trezită din somn de pompieri

419
1 min citire
Vineri dimineața, în jurul orei 10, un apel la 112 anunța că o persoană în vârstă se află blocată într-un apartament de pe strada București, bloc L 18, scara B.
Pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, polițiști și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, s-au prezentat la apartamentul cu pricina. Au bătut în ușă și, în primă fază, nu a răspuns nimeni. Au insistat. Încă puțin și treceau la spartul ușii, când, în ultimul moment, o voce a răspuns din casă.
Persoana aflată în apartament a încercat să deschidă, dar cheia s-a încăpățânat să intre în yală, așa că a fost nevoită să strecoare cheia pe sub ușă, de unde a fost preluată de pompieri.
Medicii au intrat în apartament și, împreună cu polițiștii și pompierii, au aflat că era vorba de o tânără de 19 ani care, pentru că… dormea dusă, nu a auzit toată tevatura creată în scara blocului, din cauza ei. Medicii au constatat că fata era bine sănătoasă, poate doar ochii îi erau umflați… de somn.
Pompierii veniți la fața locului au declarat că nu este pentru prima oară când se întâlnesc cu asemenea situații, și că astfel de alarme false au loc frecvent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde