Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a lui Nicușor Sorin Roșu, de 37 de ani, din orașul Băneasa, județul Constanța, recidivist, fără ocupație, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Astfel de fapte sunt pedepsite cu închisoare
de la 3 la 12 ani.
Potrivit subcomisarului Aurelian Pavel, șeful Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, la începutul lunii mai 2004, Marinela S., din comuna Ostrov, a sesizat Poliția Constanța cu privire la faptul că Nicușor Sorin Roșu i-a promis că-i va facilita găsirea unui loc de muncă în Germania, ca barman. Sub acest motiv adus-o acolo și, prin amenințare și violență, a obligat-o să se prostitueze, el însușindu-și toți banii obținuți în urma întreținerii de raporturi sexuale.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, pe 1 februarie 2004, Marinela S., Doinița A. și Nicușor Sorin Roșu au ieșit din țară pe la PF Nădlac. Ajunse în Germania, cele două fete au fost preluate de un anume Simon, care, inițial, le-a dus la locuința lui. Ulterior, tinerele au fost duse în mai multe bordeluri din localitățile Karlsruhe și Hanovra, unde, prin amenințări și violență, au fost obligate să se prostitueze.
Marinela a declarat anchetatorilor că a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, iar banii obținuți zilnic, în jur de 100 - 200 de euro, erau încasați de Roșu.
Potrivit subcomisarului Pavel, fetele au fost obligate să se prostitueze timp de vreo șase luni. Autoritățile germane au descoperit apoi că tinerele se aflau ilegal în Germania, motiv pentru care ele au fost trimise în România. Ajunsă în țară, Marinela S. a depus plângere la Poliție, iar ofițerii de la Crimă Organizată Constanța au demarat ancheta.
Așa au constatat oamenii legii că reclamanta nu este singura victimă. Conform acestora, începând cu luna februarie 2002, inculpatul a racolat, în mod repetat, mai multe tinere de pe raza localităților Ostrov și Băneasa. Unora le-a promis că le va lua de neveste, iar altora, că le va găsi un loc de muncă în Germania. Astfel le-a determinat să părăsească țara, el fiind cel care plătea toate cheltuielile privind pașapoartele și alte documente necesare părăsirii României.
Dintre persoanele traficante ar mai face parte C.D.F., C.H.N., C.H.G., din Ostrov, C.M. și S.R.M., din Băneasa.
În urma anchetelor efectuate de autoritățile germane, Nicușor Sorin Roșu a fost reținut temporar în Germania, alături de celălalt complice al său, identificat ca fiind Curtean Simon, și condamnat definitiv la plata unei amenzi de 1.000 de euro pentru infiltrarea unor străini pe teritoriul Republicii Germania. Simon a fost achitat din lipsă de probe.