Breaking news Un avion s-a prăbușit la Orăștie! O persoană și-a pierdut viața iar o alta a ajuns la spital

337
< 1 min citire
Un avion s-a prăbușit la Orăștie! O persoană și-a pierdut viața iar o alta a ajuns la spital - avion-1752588457.jpg
Pompierii Detașamentului Orăștie intervin, marți după amiază, în municipiul Orăștie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit.
Un apel la 112 anunța că un avion de mici dimensiuni a efectuat o aterizare forțată.
La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. La sosirea echipajelor, s-a constatat că în aeronavă se aflau două persoane, ambele în stare de inconștiență. Una dintre victime nu prezenta semne vitale, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor susținute, persoana a fost declarată decedată, prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Cealaltă victimă, aflată tot în stare de inconștiență, a fost stabilizată și transportată în regim de urgență către CPU Orăștie, cu sprijinul ambulanței SAJ, sub coordonarea medicului de la UPU-SMURD Mureș, relatează stiripesurse.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0552 secunde