Doi minori au intrat în atenția polițiștilor fiind cercetați, în stare de libertate, pentru tâlhărie.
În cursul zilei de 26 februarie, Gabriel Marian N., de 16 ani, se afla pe strada Matei Milo, din Constanța. La un moment dat, el a fost oprit de doi băieți, care, prin amenințare, i-au cerut telefonul mobil.
Speriat, Gabriel a scos obiectul din buzunar și l-a dat celor doi, care s-au făcut nevăzuți.
La scurt timp după ce și-a revenit din șoc, băiatul s-a îndreptat spre Secția 4 Poliție, în apropierea căreia se afla. El a spus polițiștilor ce i s-a întâmplat și în ce direcție au plecat cei doi băieți care i-au luat telefonul.
Oamenii legii i-au depistat pe atacatori. Ei au fost identificați ca fiind Ionuț S., de 13 ani, și Ionuț I., de 12 ani, ambii din Constanța.
Mai mult, polițiștii au găsit și telefonul mobil, în valoare de 800 de lei, care a fost înapoiat proprietarului.
Potrivit anchetatorilor, cei doi minori provin din familii dezorga-nizate și au fost luați în evidența Poliției.