Un bărbat și-a călcat soția cu mașina, lângă biserică, în timp ce femeia își ducea copilul la școală

432
Un bărbat și-a călcat soția cu mașina, lângă biserică, în timp ce femeia își ducea copilul la școală - politia-1603547381.jpg

Articole recomandate

Bărbatul de 52 de ani ar fi recurs la acest gest în urma unei crize de gelozie. Femeia a trecut milimentric pe lângă moarte şi a reuşit să se salveze în ultima clipă.


Incidentul a avut loc în comuna ieşeană Oţeleni. Protagoniştii: doi soţi a căror relaţie nu mai funcţiona.


Orbit de gelozie bărbatul a decis să-şi calce soţia cu maşina în dreptul bisericii, în timp ce femeia ducea la şcoală unul din copii. Femeia a căzut la pământ, după ce a fost izbită cu oglinda din partea dreaptă a autoturismului şi a reuşit să se salveze în ultima clipă, după ce s-a adăpostit lângă un copac din apropierea bisericii.


Imediat după incident, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut un echipaj medical pentru soţia sa care a fost lovită de maşină.


Victima a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital pentru îngrijiri. Medicii de la Primire Urgențe din Târgu Frumos au constatat că victima a suferit o leziune în zona lombară, notează bzi.ro


Din primele cercetări nu există martori care să confirme afirmaţiile celor doi soţi. Femeia afirmă că a fost călcată intenţionat cu maşina pe când bărbatul spune că a fost doar un banal accident rutier.


Relaţia dintre cei doi nu mai funcţiona, tensiunile şi certurile fiind la ordinea zilei, spun cunoscuţii familiei
Pentru a se proteja femeia ar fi solicitat şi eliberarea unui ordin de protecţie pe o durată de 6 luni, solicitarea fiind admisă în parte de către judecători.


"Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7824 secunde