Un bărbat și-a incendiat iubita, apoi a fugit pe un cal. Femeia e în stare gravă

81
2 min citire
Un bărbat și-a incendiat iubita, apoi a fugit pe un cal. Femeia e în stare gravă - incendiere-1766569431.webp
O femeie din Satu Mare a ajuns în stare gravă la spital, marți seară, cu arsuri pe 50% din corp, după ce concubinul ar fi incendiat-o. Agresorul a fugit cu un cal. Individul a fost prins miercuri dimineață.
Violentul incident a avut loc marți seara, într-o fermă dezafectată din localitatea Necopoi, județul Satu Mare, la ieșirea spre localitatea Sâi.
Bărbatul, care locuia împreună cu victima, ar fi stropit-o cu benzină și i-ar fi dat foc, apoi s-ar fi urcat pe un cal și ar fi fugit de la locul faptei, potrivit PresaSM.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Someș Satu Mar, la locul incendiului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj TIM SMURD, încadrate cu 13 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
De asemenea, a fost anunțat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Homoroade, iar ulterior, pentru suplimentarea forțelor, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Viile Satu Mare s-a deplasat la intervenție cu o autospecială.
La sosirea echipajelor profesioniste, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Acesta a fost localizat în scurt timp, fiind împiedicată extinderea flăcărilor la alte construcții și bunuri din incintă. În urma evenimentului a fost identificată o persoană de sex feminin, conștientă, care a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50% din suprafața corporală. Aceasta a primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului din partea echipajului TIM SMURD, ulterior fiind transportată la spital pentru tratament de specialitate", au precizat reprezentanții ISU, citați de Agerpres.
În urma intervenției au fost salvate aproximativ 15 animale, porci și viței, precum și cantități importante de furaje și cereale aflate în perimetrul afectat.
Amintim că, în luna martie a acestui an, un bărbatde 57 de ani şi-a lovit soţia cu un ciocan până când a lăsat-o aproape leşinată şi apoi a incendiat-o.
De asemenea și Emil Gânj, bărbatul din Mureș care și-a ucis partenera de viață în vara acestui an, după care i-a dat foc, este de negăsit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0564 secunde