Dragoste cu parul la Lipnița

Concurs Un bărbat și-a lovit concubina în cap și i-a spart geamurile casei

387

Articole de la același autor

Despre viața unui cuplu, ce-i drept, fără acte-n regulă, din localitatea Lipnița, un lucru se poate spune cu certitudine: este extrem de agitată. Tănase Gheorghe, în vârstă de 45 de ani, din satul Coslugea, și Iulica Cabason, de 38 de ani, din satul Canlia, se iubesc cu… scântei de vreo zece ani de zile, după cum le-au declarat vecinii celor doi polițiștilor din Lipnița. Și el, dar mai ales ea sunt consumatori împătimiți de băuturi alcoolice. Când au mintea încețoșată de licorile bachice, Iulica și Tănase își aduc aminte de toate neajunsurile vieții, reale și închipuite. Și atunci, dă-i scandal.
Marți seară, cam pe la ora 8, după ce s-a alimentat cu vreo câteva pahare de alcool, bărbatul s-a dus acasă la partenera sa de viață, în satul Canlia. S-a luat la harță cu aceasta, din motive doar de ei știute, după care a apucat o bâtă de lemn, cu ajutorul căreia a lovit-o în cap, de mai multe ori, pe Iulica. Apoi, pentru ca treaba să fie bine făcută, Gheorghe a făcut țăndări mai multe ferestre ale locuinței femeii.
Lucrătorii Postului de Poliție Lipnița au fost anunțați de câțiva copii de cele întâmplate și s-au deplasat la locul incidentului, pentru cercetări. Pentru că Iulica Cabason era rănită serios, a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a transportat-o la Spitalul Orășenesc Băneasa. Cadrele medicale au stabilit că victima s-a ales în urma bătăii primite de la concubinul său cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis și cu numeroase plăgi craniene.
Oamenii legii din comuna Lipnița așteaptă acum ca Iulica Cabason să meargă la Medicina Legală. În funcție de constatările medicilor și în cazul în care victima va depune plângere, polițiștii vor realiza încadrarea juridică a faptelor lui Tănase Gheorghe și îi vor întocmi dosar penal pentru distrugere și, cel mai probabil, pentru vătămare corporală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9223 secunde