Două persoane decedate au fost descoperite, ieri, pe stradă, de locuitorii din Medgidia și Valu lui Traian.
Primul cadavru, care nu a fost deocamdată identificat, a fost găsit lângă gardul de beton al unei societăți comerciale din Medgidia.
Potrivit polițiștilor, care s-au deplasat la fața locului, bărbatul avea în jur de 60 de ani și prezenta un aspect neîngrijit, specific persoanelor fără adăpost.
Corpul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga spitalului din Medgidia, pentru efectuarea necropsiei.
Pe de altă parte, oamenii legii încearcă să stabilească identitatea bărbatului.
Un alt caz asemănător s-a întâmplat în localitatea Valu lui Traian.
În cursul zilei de ieri, un trecător a observat o femeie întinsă pe jos, care zăcea fără suflare și a anunțat imediat polițiștii din localitate.
Din verificări s-a stabilit că este vorba despre Georgeta Zlate, în vârstă de 44 de ani, din Constanța. Femeia era cunoscută prin localitate ca provenind din mediul celor care consumă des băuturi alcoolice.
De altfel, după cum au precizat anchetatorii, cadavrul ei emana un puternic miros de alcool și nu prezenta urme de violență.