Un cioban de 44 de ani, din județul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce, în cursul zilei de miercuri, a sunat de cinci ori la numărul de urgență 112 și a reclamat că ar fi fost răpit de persoane necunoscute, fiind legat la ochi și transportat cu o mașină spre punctul de frontieră de la Nădlac. Este al treilea caz de apeluri false din ultimele zile cu care se confruntă polițiștii. Până acum, cei care au reclamat răpiri false au fost copii.
Atunci când a sunat la 112, bărbatul și-a declinat o identitate falsă și a spus că a fost luat, împotriva voinței sale, de pe o stradă din municipiul Hunedoara.
"Imediat, s-au declanșat activități specifice în astfel de cazuri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Biroului de Analiză a Informațiilor Hunedoara reușind, în urma cercetărilor, să identifice apelantul, în scurt timp. Acesta este un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bucureșci, ce a fost condus la sediul IPJ Hunedoara pentru audieri", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Ciobanul a fost localizat pe un deal din apropierea municipiului Deva, unde se afla cu oile. Bărbatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice și a declarat că fapta reclamată cu ocazia apelurilor telefonice nu corespunde realității.
Este al treilea caz de apeluri false din ultimele zile cu care se confruntă polițiștii, după ce, marți, un adolescent de 16 ani, din Brad, a sunat la 112 și a reclamat că ar fi fost răpit de persoane necunoscute. De asemenea, tot marți, în București de această dată, un copil în vârstă de 9 ani a sunat la numărul de urgență pentru a anunța că este închis într-un canal. Lucru neadevărat, polițiștii găsind-ul acasă după mai mult de trei ore de scotocit prin toate canalele din zona vizată.