Un criminal a primit un an și jumătate de închisoare pentru că a evadat

476
1 min citire
Florin Gâju, criminalul care a fugit în urmă cu doi ani de sub escorta poliției, a fost condamnat, zilele trecute, la încă un an și jumătate de închisoare pentru evadare.
Individul primise inițial doar șapte luni de închisoare, însă Curtea de Apel a dispus retrimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru reîncadrarea juridică a faptei. Astfel, judecătorii au dispus mărirea pedepsei, care se adaugă la cei 15 ani pe care Florin Gâju, în vârstă de 21 de ani, îi are de ispășit pentru crimă.
Inculpatul este acuzat că, în cursul lunii februarie 2008, a fugit de sub escorta gardienilor de la Penitenciarul Poarta Albă, în timp ce se afla la Judecătoria Mangalia. Florin Gâju era în instanță ca parte civilă într-un proces intentat de alți doi deținuți. La un moment dat s-a prefăcut că i s-a făcut rău, iar gardienii i-au desfăcut cătușele și l-au dus la baie. Profitând de un moment de neatenție, deținutul l-a lovit cu piciorul în piept pe unul dintre polițiști, după care a sărit pe fereastra de la etajul întâi în curtea interioară a Judecătoriei, a escaladat cele două garduri de siguranță și a fugit printre blocuri. El a fost imobilizat la scurt timp de doi gardieni și încătușat.
Anterior, Gâju fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a ucis o fată de nouă ani pentru a-i lua telefonul mobil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde