Un deținut a murit noaptea trecută. Ce au transmis reprezentanții penitenciarului Poarta Albă

346
1 min citire
Un deținut a murit noaptea trecută. Ce au transmis reprezentanții penitenciarului Poarta Albă - poarta-alba-1749720556.jpg
O persoană privată de libertate, în vârstă de 57 de ani, încarcerat la Poarta Albă, s-a stins din viață noaptea trecută.
Deținutul era condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la leg.194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactiv.
Astfel, miercuri seară, în jurul orei 21:00, acesta a acuzat probleme respiratori, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unității.
Ulterior, la ora 21:22, a fost prezentată la camera de gardă a Spitalului Penitenciar Constanţa-Poarta Albă, cooperant și conștient. La scurt timp starea de sănătate a acestuia s-a înrăutățit, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical de urgență, prin apel la 112.
„În același timp, personalul medical, format din medic și asistente a început manevrele de resuscitare. La ora 22:10 a sosit ambulanța cu medic și s-au continuat manevrele de resuscitare. În pofida eforturilor depuse, persona nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că, la ora 22.34, a fost declarat decesul acesteia.
Menționăm faptul că persoana privată de libertate se afla în evidențele cabinetului medical cu boli cronice Conform legislației în vigoare, s-a procedat la informarea membrilor familiei persoanei private de libertate, a judecătorului de supraveghere a privații de libertate, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și a Administrației Naționale a Penitenciarelor”, au transmis reprezentanții penitenciarului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0886 secunde