Un deținut de la Poarta Albă, în vârstă de 50 de ani, condamnat la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, și care executa pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis, la Secția de la Valu lui Traian, a decedat, ieri, în urma unui stop cardio-respirator, după ce a fost transportat, duminică după-amiaza, în stare gravă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Potrivit inspectorului principal Alexandru Ofrim, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de la Poarta Albă, lui Constantin M. i s-a făcut rău duminică după-amiază, el fiind dus la cabinetul medical, iar apoi transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost internat cu diagnosticul "accident vascular cerebral și stop cardio-respirator (în observație)". Numai că ieri dimineață el a decedat.
Dețintul se afla la Penitenciarul de la Poarta Albă din 1999, iar în acest an urma să intre la comisie, existând posibilitatea ca el să fie eliberat.
Pentru că nu a creat niciodată probleme, de anul trecut, deținutul a fost transferat la Secția de la Valu lui Traian, unde a avut un regim de detenție semideschis, în sensul că el participa și la activități productive.
Inspectorul principal Alexandru Ofrim ne-a declarat că bărbatul nu a fost implicat vreodată în vreun conflict și nici nu era înregistrat cu vreo boală cardiacă.
Corpul neînsuflețit urmează a fi necropsiat, iar familia bărbatului, din Buzău, urmează a fi anunțată, pentru a veni să ia cadavrul spre înhumare.