Magistrații de la Judecătoria Constanța au dispus condamnarea a patru persoane, acuzate de comiterea infracțiunii de înșelăciune, la pedepse cuprinse între trei ani de închisoare cu suspendare și patru ani de închisoare cu executare. Este vorba de Constantin Gîlcă, de 43 de ani, din Năvodari, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, a lui Cocoș Băncuță, de 53 de ani, care a primit de la instanță o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, a Irinei Căldăraru, de 38 de ani, condamnată la patru ani de închisoare cu executare, și a Nicoletei Ciobanu, de 38 de ani, care a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia magistraților de la Judecătoria Constanța a fost atacată cu apel, care se judecă în prezent la Tribunalul Constanța.
În luna martie 2009, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a celor patru persoane.
Potrivit rechizitoriului, la începutul lunii ianuarie 2009, Constantin Gîlcă i-a cerut unui anume Pricope să fie martor pentru a da o declarație la un notar public, precum că a cunoscut-o pe defuncta soție a lui Andrei Craiu - persoană în vârstă de 74 de ani, cu grad de handicap III nerevizuibil și care, la momentul respectiv, suferea de "sindrom deteriorativ mixt cu discernământul mult diminuat" -, după cum rezultă din concluziile preliminare de expertiză psihiatrică efectuată la data de 12 februarie 2009, privind vânzarea apartamentului personal și semnarea actelor notariale, și că defuncta nu are moștenitori.
Cei patru inculpați au încercat, prin astfel de tactici, să pună mâna pe niște imobile care nu le aparțineau, prin mijloace frauduloase.
Din probele administrate în cauză rezultă că notarul public Lavinia Mihaela Șerban, cu știință, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, cu prilejul dezbaterii succesiunii defunctei Bița Craiu și a întocmirii procurii speciale prin care partea vătămată Andrei Craiu îl împuternicea pe Mircea Pricope să vândă, în numele său, apartamentul proprietate.
S-a ajuns astfel la concluzia că există indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, procurorii dispunând disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe notar, urmând a fi efectuate cercetări penale de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.