Un minor din Constanța a încercat să scape de droguri chiar în fața jandarmilor

256
< 1 min citire
Un minor din Constanța a încercat să scape de droguri chiar în fața jandarmilor - 892bc38568c94aeba6deaed5ba2ffb1a-1757934921.jpg
Oamenii legii, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, aflați în misiune de patrulare pe aleea Magnoliei din municipiul Constanța, au observat, sâmbătă, în jurul orei 16:00, doi tineri, de 18 și respectiv 16 ani, care au manifestat un comportament agitat la vederea forțelor de ordine.
În timpul interacțiunii cu cei doi, minorul în vârstă de 16 ani a încercat să scape de probe, lăsându-i să îi cadă din mână un pachețel din staniol ce conținea o substanță de culoare verde-oliv, cu miros specific, posibil interzisă.
Cei doi tineri au fost legitimați și conduși la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite actele de constatare privind o posibilă infracțiune de deținere de substanțe interzise. Pachetul găsit, împreună cu documentele aferente, au fost predate poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0374 secunde