Un minor s-a apucat să fure de… foame!

3033
2 min citire
Avocatul unui tânăr de 16 ani, din Medgidia, care se află arestat pentru comiterea mai multor furturi a declarat în fața judecătorilor constănțeni că s-a apucat de furat pentru că… îi era foame!
Apărătorul lui Daniel Chisoi a susținut că adolescentul a recunoscut toate faptele comise, adăugând că a ajuns să fure pentru că îi era foame și nu avea ce mânca. Avocatul a subliniat că Daniel Chisoi mai are nouă frați acasă, numai tatăl lucrează și situația financiară a familiei este una precară. "E adevărat că putea să muncească în loc să fure, dar la 16 ani este foarte greu să găsești de lucru în zilele noastre. Dacă va fi arestat, nu i se va îndrepta comportamentul. Un frate al lui mai mare și-a luat angajamentul că îl va ține pe lângă el și îl va pune să muncească", a pledat avocatul. Procurorul de ședință a precizat că adolescentul a distrus sistemul de ventilație al unei mașini în timp ce îi smulgea radiocaseto-fonul, iar cea mai bună soluție este să stea după gratii. "Îmi pare rău pentru ce am făcut!", a fost tot ceea ce a putut să spună minorul în fața instanței. După ce au deliberat, judecătorii au respins recursul declarat de adolescent și au decis arestarea lui preventivă pentru comiterea infracțiunilor de furt, tentativă de furt și distrugere.
Băiatul a ajuns în arestul IPJ Constanța pentru că a dat mai multe spargeri la diferite magazine și locuințe din localitate, la care se adaugă spargerea câtorva mașini parcate pe străzile din Medgidia. Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - septembrie 2009, Daniel Chisoi a furat mai multe DVD-uri, CD-uri, televizoare, radiocasetofoane, țigări, produse alimentare, îmbrăcăminte și sume de bani. El a acționat numai noaptea și de unul singur, iar o parte din prejudiciu a fost recuperat și predat proprietarilor.
Judecătoria Medgidia a emis mandat de arestare pe numele lui Daniel Chisoi, însă acesta a făcut recurs ce s-a judecat ieri la Tribunalul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Iulie 2009
Stire din Eveniment : Prins de jandarmi la furat
Pagina a fost generata in 0.0528 secunde