X

Un român a fost împușcat de polițiștii de frontieră din Bulgaria! Starea lui este gravă

283
Un român a fost împușcat de polițiștii de frontieră din Bulgaria! Starea lui este gravă - ancheta-1728023870.jpg

Articole de la același autor

Un român ar fi fost împuşcat de politiştii din Bulgaria în timp ce ar fi încercat să treacă fraudulos cu o căruţă graniţa cu ţara vecină. Potrivit Antena 3 CNN, agenţii au presupus că bărbatul voia să ajungă în mod ilegal în Bulgaria, la furat. Victima a fost transportată în stare gravă la spital.

Stan Raluca, purtător de cuvânt al poliției de frontieră Giurgiu: "În cursul serii, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele au fost informați despre faptul că doi bărbați au trecut Dunărea și se află pe un ostrov bulgăresc. Întrucât unul dintre bărbați era rănit, polițiștii de frontieră, împreună colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman s-au deplasat cu ambarcațiune pe ostrovul bulgăresc. Aceștia l-au preluat pe bărbat și l-au transportat la malul românesc, de unde a fost luat de ambulanță".

Potrivit surselor Antena 3 CNN, în zona unde a avut loc incidentul, nivelul Dunării este scăzut, așa că bărbatul a putut traversa cu o căruță. Polițiștii bulgari s-au sesizat cu privire la fapta de trecere frauduloasă și tot ei se ocupă de anchetă. Celălalt bărbat se afla pe teritoriul bulgar. Cei doi bărbați ar fi fost cunoscuți ca fiind hoți de lemne, potrivit acelorași surse.

Surse Antena 3 CNN spus că bărbatul rănit e în stare gravă și a fost dus la spitalul din Alexandria. El ar putea fi transferat la București.




FOTO: Antena 3 CNN



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7018 secunde