Luni seară, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 - 50 de ani, a cărui identitate polițiștii încă nu au putut-o stabili, a murit în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Mangaliei, în zona Billa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspectorul Marius Ghiță, accidentul s-a produs, luni, la ora 22,15. Gheorghe Ciupercă, de 50 de ani, din Constanța, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului în funcția de șofer, dar care se afla în timpul său liber, conducea un autoturism marca Toyota, cu numărul de înmatriculare CT-30-SNT, dinspre strada Pandurului spre strada Caraiman, pe banda a doua de circulație.
Polițiștii de la Rutieră susțin că, în momentul în care mașina condusă de Ciupercă a ajuns la intersecție cu strada Plopilor, a surprins și a accidentat mortal un bărbat cu identitate necunoscută, care traversa prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul celălalt de mers, unde s-a lovit de un autoturism marca Seat Toledo, cu numărul de înmatriculare B-53-WXH, condus regulamentar de Adrian Lupescu, de 43 de ani, din Constanța.
Deși există un marcaj pietonal în imediata apropiere a producerii accidentului, polițiștii susțin că, din primele verificări, accidentul s-ar fi produs în afara acestuia. Totodată, nu este exclus ca, în urma cercetărilor sau a expertizelor care vor fi dispuse în cauză, să se stabilească faptul că pietonul trecea regulamentar.
Din câte se pare, mașina condusă de Gheorghe Ciupercă era a unei persoane din București, Mihail P., și nu ar aparține Senatului, așa cum se bănuia.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii identității victimei.