Un tânăr de 22 de ani a fost înjunghiat mortal la o petrecere

274
Un tânăr de 22 de ani a fost înjunghiat mortal la o petrecere - crima-1609754424.jpg

Articole recomandate

Un tânăr a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, la o petrecere care a avut loc în comuna prahoveană Dumbrava, principalul suspect fiind reţinut de procurori sub acuzaţia de omor.


Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Otilia Iosifescu, a declarat duminică pentru Agerpres că mai mulţi tineri au participat la o petrecere care a avut loc în comuna Dumbrava, iar la un moment dat aceştia au început să se certe din motive minore.


Disputa a degenerat, iar unul dintre tinerii implicaţi l-a înjunghiat pe un altul cu un cuţit în zona abdomenului.


Tânărul de 22 de ani a decedat în drum spre spital.


Patru tineri care ar fi fost la petrecerea respectivă au fost depistaţi de poliţişti şi duşi la audieri.


Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.


Editor : G.C.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5937 secunde