Un tată și-a lăsat fiul de 14 ani să conducă și a fost reținut

46
< 1 min citire
Un tată și-a lăsat fiul de 14 ani să conducă și a fost reținut - copillavolan-1775639183.webp
Un bărbat de 39 de ani din Peșteana Jiu a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi lăsat fiul minor, de 14 ani, să conducă un autoturism, informează I.P.J. Gorj.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 6 aprilie, în jurul orei 02:10, pe DN 66, în comuna Bâlteni, când polițiștii din Rovinari l-au observat pe adolescent la volan. Minorul nu a oprit la semnalul poliției, accelerând și continuând deplasarea pe aproximativ doi kilometri. Ulterior, mașina a părăsit drumul național și s-a oprit pe un drum agricol după ce a rămas în pană.
În autoturism, pe scaunul din dreapta, se afla tatăl său, care i-ar fi încredințat volanul.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IPJ Gorj. Pe numele său și al fiului său a fost deschis un dosar penal pentru „încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis" și „conducere fără permis”, scrie ObservatorNews.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0706 secunde