Un taximetrist a lovit cinci mașini și a fugit

1566
< 1 min citire
Un taximetrist din Constanța a avariat, luni după-amiază, cinci mașini pe strada Dezrobirii, după care s-a făcut nevăzut. Abia ieri dimineață, individul s-a prezentat la poliție și și-a recunoscut fapta.
Luni după-amiază, în jurul orei 18.30, Toni Florescu, de 42 de ani, a condus un taxi-metru Renault Clio pe strada Dezrobirii, în zona Institutului de Marină. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul mașinii și a lovit în spate un autoturism Audi, după care a ricoșat spre partea dreaptă și a avariat alte patru mașini parcate. Deși a făcut prăpăd în urma lui, taximetristul nu a oprit și s-a făcut nevăzut. Abia ieri dimineață, șoferul vinovat s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere, declarând că a părăsit locul accidentului deoarece s-a speriat. Spre norocul lui, incidentul nu s-a soldat cu victime, astfel accidentul putând fi declarat într-un interval de 24 de ore. Deoarece s-a prezentat la poliție în mai puțin de o zi, taximetristul s-a ales doar cu o amendă de 240 de lei și trei puncte de penalizare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0248 secunde