UPDATE 11 persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Medgidia, unde o tigaie a fost uitată pe foc

293
< 1 min citire
UPDATE 11 persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Medgidia, unde o tigaie a fost uitată pe foc - pompieri-la-masina-1748863129.jpeg
UPDATE
Ora 14:16, incendiul a fost lichidat. S-au autoevacuat 11 persoane adulte. Persoana autoevaluată din apartamentul incendiat este proprietarul, în vârstă de 32 ani, sex masculin, refuză transportul la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii intervin chiar acum, în cazul unui apartament din Medgidia, strada Independenței, bloc D1, etajul 3, care a fost cuprins de flăcări.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, la fața locului se deplasează două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD B2.
Ajunse la locul incidentului, echipajele de salvare au sesizat că este vorba despre o tigaie uitată pe foc. O persoană s-a autoevacuat din locuință și este preluată de echipajul SMURD B2.
Incendiul a fost localizat, la ora 14:12.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1073 secunde