UPDATE. 15 imigranți sirieni, descoperiți într-o fermă din Constanța

369
UPDATE. 15 imigranți sirieni, descoperiți într-o fermă din Constanța - migrantsicalauza1375718866-1393312495.jpg

Articole de la același autor

În această dimineață, în jurul orei 4.00, polițiștii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au primit o sesizare, în urma căreia s-au deplasat în curtea unei societăți comerciale din Grup Social Ceres. Aici, într-o clădire dezafectată, oamenii legii au depistat 15 persoane de cetățenie străină. Din primele informații, se pare că aceștia au pătruns ilegal în România, ascunși într-un TIR. 


După câteva minute, la fața locului au ajuns doi bărbați din Medgidia. Surse din anchetă spun că cei doi ar fi urmat să îi călăuzească pe sirieni într-o țară din vestul Europei. 


"În scurt timp, la fața locului a sosit o autoutilitară, în care se aflau doi bărbați din Medgidia. Cei doi au fost legitimați de către polițiști, întrucât nu-și justificau prezența în zonă la acea oră", au precizat polițiștii constănțeni.


Persoanele depistate au fost predate lucrătorilor din cadrul Gărzii de Coastă, în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 


UPDATE - Emigranții găsiți, azi noapte, într-o clădire dezafectată din Grupul Social Ceres, au fost amprentați la sediul Gărzii de Coastă și, după ce vor fi audiați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, vor fi predați reprezentanților Oficiului Român de Imigranți. 


Până în prezent, în dosar sunt anchetate 25 de persoane, inclusiv cei doi bărbați care au ajuns în apropierea clădirii dezafectate, după sosirea polițiștilor. Cei doi veniseră cu un microbuz. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3986 secunde