UPDATE Doi constănțeni au ajuns la spital cu tăieturi pe mâini și pe gât, în urma unei altercații

275
< 1 min citire
UPDATE Doi constănțeni au ajuns la spital cu tăieturi pe mâini și pe gât, în urma unei altercații - smurdnoaptea1740677296-1757437492.jpg
UPDATE
„La data de 9 septembrie a.c, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din comuna Castelu, a avut loc o agresiune fizică.
Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 21 de ani, și o femeie, de 35 de ani, ar fi fost agresați fizic, cu un obiect tăietor - înțepător, de doi bărbați.
Ulterior, acesta ar fi părăsit locul faptei.
În urma investigațiilor efectuate cu operativitate de polițiști, cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptei au fost depistați, la scurt timp, într-o lizieră din apropierea localității.
Aceștia se află acum în custodia poliției.
Victimele au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
ȘTIREA INIȚIALĂ
În urma unui conflict izbucnit în localitatea Castelu, județul Constanța, două persoane, respectiv un bărbat în vțrstă de 21 de ani și o femei de aproximativ 31 de ani, au fost transportate la spital, în stare de conștiență.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, victimele prezintă multiple plăgi la nivelul mainilor și a gâtului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0736 secunde