Concurs Urmărită internațional pentru trafic de persoane, prinsă la Mangalia

345

Articole de la același autor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a unei femei dată în urmărire internațională.
La data de 23 aprilie, lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale -Compartimentul Criminalitate Internațională, au identificat și reținut pe raza localității Mangalia pe Mervrida Memet, de 46 de ani, pe numele căreia Judecătoria de Instrucție nr. 2 Barcelona din Spania a emis, la data de 15 aprilie 2008, un mandat european de arestare.
Potrivit anchetatorilor, ea este acuzată de comiterea infracțiunilor de participare la grup criminal organizat și trafic de persoane.
Imediat, femeia a fost prezentată procurorilor, care au dispus reținerea ei pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, Mervrida Memet a fost prezentată instanței de judecată pentru confirmarea mandatului european.
În cadrul ședinței de judecată, desfășurată la Curtea de Apel Constanța, femeia s-a opus extrădării pe motiv că nu ar fi vinovată de faptele care i se impută.
Printre altele, avocatul care o reprezintă în instanță a menționat că, în anul 2006, clienta lui a fost reținută de polițiștii din Barcelona, împreună cu fiica ei de 19 ani, ambele fiind acuzate de prostituție.
Cu toate acestea, a doua zi, oamenii legii din Spania le-a dat drumul să plece în România, însă nimeni nu le-a spus că ar mai avea ceva de rezolvat cu autoritățile de-acolo.
Drept urmare, avocatul femeii a spus că se opune extrădării și că este posibil să fie vorba despre o altă femeie care poartă același nume.
În apărarea ei, avocatul a susținut că Mervrida Memet are doi copii cu dizabilități, care au nevoie de îngrijire permanentă. Totodată, ea mai are un nepot de nouă ani, care i-a fost încredințat în plasament.
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au rămas în pronunțare vizavi de cererea de extrădare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8903 secunde