Un elicopter de la Iași va interveni pentru stingerea incendiului de vegetație care a izbucnit, duminică, în zona Cetății Poenari, de pe Transfăgărășan, au anunțat reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, potrivit Agerpres.
"Având în vedere terenul abrupt, nu se poate interveni de la sol. Am solicitat intervenția unui elicopter. (...) Așteptăm să ajungă elicopterul de la Iași, între timp, căutăm soluții pentru a realiza și un releu cu motopompe", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, căpitanul Mădălina Epure.
Conform aceleiași surse, incendiul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, la fața locului fiind trimise mai multe autospeciale și zeci de pompieri, cărora li s-au alăturat și jandarmi. După izbucnirea incendiului, 50 de turiști care se aflau pe scările de acces către cetate, precum și alți 10 de la baza muntelui au fost evacuați.
Un incendiu de vegetație s-a produs duminică pe Transfăgărășan, în comuna Arefu, județul Argeș, în zona cetății Poenari, circulația rutieră fiind întreruptă scurte intervale de timp pentru înlăturarea pietrelor căzute pe carosabil, a anunțat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7C Transfăgărășan, la kilometrul 57, s-a produs un incendiu de vegetație în comuna Arefu, județul Argeș, în zona Cetății Poenari. Având în vedere că din cauza acestuia mai multe pietre au căzut pe suprafața carosabilă, circulația rutieră este oprită la scurte intervale de timp, în vederea înlăturării obstacolelor și eliberării drumului. Traficul este supravegheat și fluidizat prin dirijare, alternativ, de către polițiștii rutieri, fără a fi înregistrate probleme deosebite", se arată în informarea citată.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.