VIDEO INCREDIBIL / SCENE DE NEIMAGIANT ÎN CONSTANȚA ANULUI 2016. Zeci de romi atacă o casă în Coiciu
Articole de la același autor
În seara zilei de 9 octombrie, la ora 19.00, aproximativ 30 de indivizi au încercat să pătrundă într-o locuință aflată pe strada Biruinței, în care locuiesc un cuplu, soț și soție, ambii cu vârsta de aproximativ 80 de ani. În aceeași casă, locuiesc și nepoții, 3 băieți, aceștia fiind vizați de grupul de agresori. La ora la care indivizii și-au făcut apariția, în casă se aflau proprietarii, nepoții acestora, dar și câțiva prieteni ai tinerilor. Mai multe persoane au tăbărât pe gardul locuinței și au încercat să intre cu forța în casă. Unul dintre tinerii aflați în curtea locuinței, a fost lovit cu bâta, în timp ce se lupta să țină poarta închisă. Un alt tânăr a fost tăiat cu maceta la mână, acesta fiind și bătut cu bestialitate, cu pumnii și picioarele.
În urma cercetărilor, Daniel Opriș, Sorin Vasile Toma, Kenan Iusein, Dali Iumiut, Osman Sali, Osman Ercal, Alim Onasis, Alim Belgin au fost reținuți și propuși spre arestare, însă judecătorii au decis măsura controlului judiciar pentru toate persoanele reținute."La data de 10.10.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații O.D, T.S.V, I.K, D.I, O.S, O.E, A.O. și A.B, reținuți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare,faptă prevăzută de art. 198 alin. 2 C.pen, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reținut în sarcina inculpaților faptul că:În seara zilei de 09.10.2016, în jurul orei 1900, au participat la o încăierare între 15 persoane, încăierare ce s-a produs pe strada Biruinței din mun. Constanța, în fața locuinței persoanei vătămate A.R, încăierare în cursul căreia persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 40 – 45 de zile, conform procesului-verbal de concluzii preliminare al Serviciului de Medicină Legală Constanța din 10.10.2016 și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările privind vătămarea corporală a persoanei vătămate. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați", se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Top articole din Eveniment
Comentează știrea
Ar fi necesar sa se inchida 'centrele de invatare autoaparare' sau centre de batausi/se fac si concursuri cu medalii!
Nu erau doar 15 ciori... erau doar 30 de ciori !!! iar procuroru trebuia sa lea dea arest 29 de zile... dar nici nu a vrut sa vada filmarea !!
Nu procurorul dă arestul, ci judecătorul. Procurorul a cerut arest pt 30 de zile. Dacă ai poze, filmări, poți trimite un mail la office@cugetliber.ro
"15 persoane au participat la o încăierare între 15 persoane" ? Bine ca le dati numai initialele. Insa pana la sfarsitul articolului nu v-ati putut abtine si le-ati dat tot numele!!?
La data de 10.10.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații O.D, T.S.V, I.K, D.I, O.S, O.E, A.O. și A.B, reținuți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, faptă prevăzută de art. 198 alin. 2 C.pen, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reținut în sarcina inculpaților faptul că: În seara zilei de 09.10.2016, în jurul orei 1900, au participat la o încăierare între 15 persoane, încăierare ce s-a produs pe strada Biruinței din mun. Constanța, în fața locuinței persoanei vătămate A.R, încăierare în cursul căreia persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită îngrijiri medicale de 40 – 45 de zile, conform procesului-verbal de concluzii preliminare al Serviciului de Medicină Legală Constanța din 10.10.2016 și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările privind vătămarea corporală a persoanei vătămate. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați.
Stirea e total eronata, nici macar nu ati fost la politie sa aflati exact cum a fost, asa zisa "gasca" peste care au venit acele persoane de etnie roma, era formata din 5 baieti si 3 fete. Si asta doar pentru ca i s-a atras atentia sa nu mai circule cu viteza pe strada ca sunt copii si animale de companie
Filmarea e la politie pe masa... !!
de ce la puscarie ca sa stea acolo la caldura si papica la munca la cariera sa care pietre cu carca pana iese sange si atunci sa vad eu data viitoare vor face la fel?