Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, într-un microbuz înmatriculat în Romania, douăzeci de cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera în România din Bulgaria.
Luni, 28 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, în jurul orelor 21.00, pe comunicația dintre localitățile Strunga si Răzoare, județul Constanta, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un microbuz, înmatriculat in Romania, condus de un cetățean român, în care se afla un grup de 20 de cetățeni străini.
Întrucât persoanele nu își justificau prezența în zonă au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.
La cercetări a rezultat faptul că sunt 17 cetățeni sirieni și 3 cetățeni irakieni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranți și intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Persoanele în cauză au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.