La această oră, peste 1.000 de polițiști efectuează 233 de percheziții domiciliare în șapte județe, inclusiv Constanța, și în Capitală, pentru probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de produse petroliere din rafinării și aeroporturi.
Sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, oamenii legii desfășoară 233 de percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanța, Giurgiu, Ialomița și în municipiul București. De asemenea, vor fi verificate șase societăți comerciale și vor fi puse în aplicare 241 de mandate de aducere.
Patru percheziții au loc, în aceste momente, la Medgidia. Din primele informații se pare că patru persoane vor fi conduse la sediul IPJ Dâmbovița pentru audieri. Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Dâmbovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și vizează probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de produse petroliere din rafinării și Aeroporturile Internaționale Henri Coandă și Aurel Vlaicu, prejudiciul total fiind estimat la 1.119.000 de lei.
Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Dâmbovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și vizează probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de petrol din rafinării și Aeroporturile Internaționale "Henri Coandă" și "Aurel Vlaicu", prejudiciul total fiind estimat la 1.119.000 de lei.
La acțiune participă peste 1.000 de polițiști din cadrul IGPR și IPJ Argeș, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Constanța, Buzău și Dâmbovița, care folosesc peste 600 de autospeciale. De asemenea, monitorizarea echipelor din teren se va realiza cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General al Aviației din Ministerul Afacerilor Interne.