Vindea îmbrăcăminte și parfumuri în spitalul din Medgidia

496
Miercuri, 11 iunie 2008, ora 11, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflat în patrulare în apropierea Spitalului Municipal Medgidia, a depistat un bărbat care vindea îmbrăcăminte și parfumuri persoanelor aflate în instituția sanitară.
Luat la întrebări de jandarmi, Pardalian P., de 33 de ani, din Bărbulești, județul Ialomița, a declarat că nu deține niciun fel de documente de proveniență pentru mărfurile pe care la avea la vânzare.
Asupra bărbatului, precum și în autoturismul cu care venise la spital, jandarmii au găsit șase parfumuri, 17 perechi de ochelari de soare, trei perechi de încălțăminte de damă, precum și aproape 30 de articole de îmbrăcăminte.
În urma verificărilor, jandarmii au constatat că inscripțiile de pe bunurile respective fac referire la mărci protejate, existând totodată suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea produselor.
Bunurile respective au fost indisponibilizate în vederea confiscării.
Potrivit IJJ Constanța, "a fost întocmit dosarul cu actele premergătoare, pentru punerea în circulație de mărfuri contrafăcute, a căror comercializare aduce prejudicii titularului mărcii și inducerea în eroare a consumatorului asupra calității produsului".
Documentele urmează a fi înaintate procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8885 secunde